De ce nu ducem drumurile pana la capat?

Acum cateva luni bune, am inceput un drum. un drum abandonat insa mult prea devreme? de ce? nici eu nu stiu. poate oboseala, poate plictiseala, poate lipsa de speranta, poate greutatile vietii.
Nu este primul drum pe care il aleg si nu reusesc sa il duc la capat. Asa sunt eu, plec plin de entuziasm, apoi, vlaguit sau deziluzionat imi indrept privirea spre un alt loc, spre un alt drum. Las totul in urma si plec, fara sa ma uit inapoi. De multe ori in sa noul drum este chiar mai greu decat cel anterior, de multe ori noul drum ma tine captiv. As vrea sa ma intorc dar e prea tarziu, as vrea sa-l mai schim dar nu se mai poate, cel putin nu acum.
Chiar daca noul drum nu pare in acest moment alegerea perfecta, totusi speranta imi da putere sa continui cel putin pana la o noua rascruce. Nu trebuie sa imi pierd increderea, ca in cele din urma si acesta va fi un drum bun. Nu trebuie sa ne uitam tot timpul in urma, s-ar putea sa trecem fara sa vedem in prezent, fara sa ne bucuram de frumusetile locurilor prin care ne perindam. Acest drum inca nu a ajuns la sfarsit asa ca merg in continuare pe el.