În sfârşit la Sibiu

După o noapte lungă petrecuta în accelaratul cu regim de personal şi cu o întârziere de doar 15 minute am ajuns în frumosul Sibiu. Drumul cu trenul a fost obositor, aveam impresia că nu mai ajung, mai ales că pe anumite sectoare aş fi putut să o iau liniştit pe jos pe lângă tren de încet ce mergea. Oare când vom avea şi noi treburi de mare viteză, în care să îţi fie mai mare dragul să mergi, unde preţul este pe deplin justificat de serviciile şi curăţenia pe care le găseşti. Oricum... cu astea m-am obişnuit. Am ajuns în Sibiu, aşa că încep să mă gândesc ce să fac mai întâi. Iau un taxi din faţa gării şi îl rog să mă ducă la o pensiune frumuşică. Nu pot să plec din faţa gării fără să observ piaţa proaspăt renovată, cu un imens spaţiu pietonal, curat şi aşa cum îi stă bine unei gări europene. Prima impresie este una plăcută. Aici nu mi-a fost dat să văd aceea aglomeraţie urbană de prost gust şi cu oameni dubioşi cu care mă obişnuisem în gările româneşti.
Parcurgând drumul spre pensiune mă întreţin cu şoferul...îl întreb despre oraş, despre turişti , despre programe. Omul mulţumit şi încântat că îşi poate lăuda oraşul, îmi povesteşte exaltat de avântul economic pe care l-a luat oraşul în ultimii ani. Aflu că au avut mare noroc cu această "Capitală europeană" pentru că şi-au rezolvat multe probleme de infrastructura. Drumuri, canalizare, apă în unele cartiere care duceau lipsă, etc. Chiar şi acum se lucrează încă intens. Chiar îmi spune de piaţa gării, de care în urmă cu câteva clipe mă arătam extaziat, că ar fi terminată doar de câteva luni şi că a fost un haos la începutul anului, când au ajuns primii turişti.
Ajung în sfârşit la pensiune, mă cazez şi mă întind pentru o clipă, pentru a-mi revenii după călătoria din această noapte. Cum încă este destul de devreme mă hotărăsc să dorm puţin pentru a-mi reface forţele şi a porni mai apoi în explorarea capitalei culturale europene: Sibiu.