Gata cu Bâlea

A venit şi ziua în care trebuie să plecăm. Cu părere de rău ne strângem lucrurile în rucsac şi plecăm stre telecabină. Cele două zile petrecute aici au fost o adevărată deconectare de la aglomerţia urbană. A fost cu adevărat o gură de oxigen care te umple de energie şi nu poţi decât să îţi doreşti să revii. Am făcut în aceaste zile câteva trasee. Foarte bine marcate şi deli nu cunoştea nici unul din nou locurile nu am avut probleme. Poate doar cu vântul, care pe vârful muntelui sufla cu o putere extraordinară. Parcă vroia să ne spună că acel vârf este al lui şi vroia să ne îndepărteze pentru a nu-i ştirbii supremaţia.
Din nou aşteptăm la telecabină, de data acesta însă nu foarte mult. Fiind Vineri lumea începe să vină aici pentru relaxare. Revedem peisajul superb de la înălţimea telecabinei şi inima parcă se strânge de tristeţe că plecăm. Nu vorbeşte nimeni în telecabină, toată lumea soarbe cu jind ultimele imagini pe măsură ce coborâm.
Ajungem şi la maşină. Ne urcăm bagajele şi plecăm spre Făgăraş. Vlad s-a oferit să ma cazeze pentru o noapte. Mâine voi pleca la Bran. Vreau să văd castelul până se mai poate. Având în vedere ultimele scandaluri de când cu retrcedarea foarte contestată, nu se ştie până când va mai fii deschis aşa că profit de ocazie.