În vizită la Râşnov

Deşi mă aşteptam să fie ceva mai mic, am aflat totuşi că Râşnovul are cam 15000 de locuitori. Sincer, credeam că Făgăraşul este mai mare, mai ales că în drum spre Bran am trecut prin Râşnov şi nu mi s-a părut cine ştie ce.
Cetatea ţărănească de la Râşnov se ţine încă foarte bine după atâţia ani. Traseul zidurilor este neregulat, din cauza terenului accidentat de la marginea culmei dealului pe care îl înconjoară, fapt care imprimă zidurilor cetăţii profilul unei masive centuri zimţate. Complexul cetăţii ţărăneşti a Râşnovului cuprinde două curţi: una exterioară, în faţa zidului estic al cetăţii, mărginită de un zid fortificat şi dotat cu un turn pătrat denumit „turnul vechi”; una interioară, înconjurată de zidurile şi turnurile cetăţii. Curtea exterioară, situată în partea estecă a cetăţii, servea pentru adăpostirea vitelor, constituind în acelaşi timp şi un avanpost întărit pentru apărarea cetăţii.

Documentar, denumirea Râşnovului apare prima dată în anul 1331 sub forma româno-slavă de Rosnou, iar ulterior sub formele de Roşnow (1343), Rasnow (1337) apoi, Roşinov (1377), Rosarum (1388). Denumirea de Râşnov are la bază cuvântul „roz” care înseamnă trandafir, atât în limba latină, cât şi în limbile slavă şi germană în epoca medievală trandafirul fiind ales ca emblemă a oraşului.


Prima menţiune documentară despre cetatea ţărănească a Râşnovului datează din anul 1335 când cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei, a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetatea de pe dealul Tâmpa de la Braşov şi de cetatea Râşnovului, care fiind puternic fortificate au rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile lor.

Sunt încă la Bran

Sunt încă la Bran. Nu îmi vine să plec. Am găsit aici o pensiune superbă, cu o gazdă primitoare. Azi am fost să călăresc. E amuzant. A fost pentru prima dată. Cum am crescut la oraş nu prea am avut ocazia să stau aproape de animale. Întâi mi-a fost frică să nu mă muşte. Murgu, acesta este numele calului meu, este însă foarte blând. Obişnuit probabil cu turiştii înspăimântaţi. Am facut câteva lecţii cu Nea Ion, posesorul cailor, mi-a explicat cum să stau în şa, cum să strunesc calul. Am plecat apoi pe o cărare pe munte, prin pădure. a fost o experienţă foarte plăcută.
Încă nu ştiu unde să plec de aici. Mâine voi face o călătorie până la Râşnov unde este o cetate. Cred că este destul de bine păstrată pentru că se vede din drum.

În vizită la Castelul Bran

Dimineaţa a venit foarte repede. Aseară am adormit imediat ce m-am pus în pat. Oboseala drumului precum şi noapte parţial dormită de dinainte şi-au făcut efectul.
Am luat micul dejun şi mă duc spre castel. O iau pe jos, cam 20 minute de unde sunt eu cazat. L intrare îmi cumpăr un "kurtos kalacs" un cozonac specific secuiesc. In faţa intrării în muzeu pierd timpul pe la suveniruri. Foarte multe obiecte care îţi aduc aminte de castel precum şi de celebrul Dracula sau Vlad Ţtepeş. Întâlnesc foarte mulţi turişti, în special germani.
Vizitarea castelului poate cuprinde şi o vizită la "muzeul satului", aflat în curtea exterioară castelului.

Pentru că nu ştiu foarte multe despre Castel, mă documntez şi găsesc pe internet foarte repede informaţii valoroase:

Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noimebrie 1377 în Zvolen confirmă saşilor din Scaunul Braşovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele promite braşovenilor că, dacă Ţara Românească va ajunge "în mâinile noastre", atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referinţa din textul documentului din 1377 cu privire la o "nouă cetate de piatră", permite deducţia că fortificaţia de piatră, ce urma să fie edificată pe acest loc, a fost precedată de o întăritură de graniţă mai veche. Această cetate, probabil din lemn, va fi fost ridicată de cavalerii teutoni între 1211-1225. Ea este atribuită magistrului Theodorikus. În secolul al XIII-lea teritoriul cetăţii Bran a fost supus jurisdicţiei comitatului regal de Alba.

În anul 1395 Sigismund de Luxemburg, împărat german şi rege al Ungariei, a folosit castelul Bran ca bază strategică pentru o incursiune în Ţara Românească, în urma căreia l-a îndepărtat pe voievodul Vlad Uzurpatorul, rivalul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său.

În 1407 Sigismund îi acordă lui Mircea stăpânirea castelelor Bran (fără domeniul aferent) şi Bologa. Branul rămâne sub autoritatea Ţării româneşti până în 1419.

În anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Braşovului în cea a coroanei Ungariei, care a finanţat lucrările de fortificare şi de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către scaunul Braşovului.

În 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat Castelul Bran reginei Maria a României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Regina l-a amenajat şi l-a lăsat moştenire fiicei ei, principesa Ileana, sora regelui Carol al II-lea. După expulzarea din ţară a familiei regale, în 1948, Castelul Bran a intrat în proprietatea statului român, fiind abandonat şi devastat. Castelul s-a redeschis apoi vizitelor publice în 1956, fiind parţial amenajat ca muzeu de istorie şi artă feudală. În 1987 a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993.

Deşi a intrat în circuitul şi folclorul turistic drept castelul lui Dracula, aici turnându-se şi un film, Interviu cu un vampir, se pare că Vlad Ţepeş nu a locuit niciodată la castel. Recent el a fost restituit în natură de statul român lui Dominic de Habsburg şi celor două surori ale sale, în calitate de moştenitori ai principesei Ileana. Proprietarii s-au angajat ca timp de trei ani să nu-i schimbe destinaţia de muzeu. România şi-a asumat şi costurile renovării şi întreţinerii castelului şi are un drept de preempţiune pentru achiziţia viitoare a castelului.

Vizitarea castelului se face destul de repede, din păcate nu se poate intra în anumite camere, dar poţi privii din uşă mobilierul foarte bine păstrat al Castelului. Interesantă este şi mica curte interioară, care deşi este înţesată de turiştii dornici să facă poze cu fântâna în care aruncă monede pentru noroc, are un farmec aparte. Castelul este foarte bine păstrat şi chiar merită vizitat.
După vizita la Castel găsesc un mic local, pe aleea ce duce la intrare, care oferă la intrare o galearie cu suveniruri, o mică excursie in Ţara înspăimântătoare a lui Dracula, si un bar la etaj, unde mesele au formă de sicriu, sunt acoperite cu sticlă. În sicriu se pot vedea schelete umane, atent aranjate în nisip. Localul absolut fantastic. Personalul la fel, aranjat de parcă tocmai au scăpat de Dracula sau de parcă ar face parte din anturajul lui de vampiri.
Mă hotărăsc să mai stau şi cel puţin mâine pentru a vedea împrejurilmile, să mă plimb puţin pe munte, mai ales că încă nu m-am hotărât care va fii urmatoarea mea destinaţie.

Drumul spre Bran

Din păcate a venit ziua în care trebuie să mă despart de prietenii mei şi să îmi continui singur drumul început de câteva săptămâni. Aseară am facut un mic party de adio la care au mai venit şi alţi prieteni de-ai lui Vlad. Ne-am distrat de minune.
S-a făcut însă dimineaţă, de fapt aproape de amiază. Cum aseară am petrecut până târziu nu am putut să mă trezesc prea devreme.
Vlad îmi explică că pentru a ajunge la Bran pot să mă duc pe două drumuri: unul prin Braşov şi apoi dreapta spre Bran, sau prin Poiana Mărului, ar trebui să fac dreapta undeva după Făgăraş, nu mai reţin localitatea. Cum nu pre am alternativă mă hotărăsc să merg cu autostopul. Vlad mă duce cu maşina până la ieşirea din oraş. Nu stau foarte mult şi mă ia un transporter de marfă. Intru repede în vorbă cu şoferul, bucureştean ca mine. Tocmai vine de la Sibiu cu ceva marfă. Drumul până la Braşov este foarte greu deşi sunt cam 60-70km, din cauza lucrărilor de modernizare. Măcar de s-ar termina în termen. De altfel se pare că lucrează destul de susţinut. Am văzut mai multe sectoare în lucru şi la fiecare muncitorii trudeau de zor. Nu ca cei din Bucureşti care vara se ascund de soare, toamna de ploaie şi iarna de frig.
Cum şoferul meu merge la Bucureşti, mă lasă înainte de Braşov la intersecţia spre Piteşti. De aici trebuie să urmez drumul spre Moeciu - Câmpulung Muscel - Piteşti. Nu mai am foarte mult aşa că mă pun din nou la autostop. Stau cam 15 minute şi până la urmă opreşte un maxitaxi. Ajung în Bran, caut mai bine de o oră cazare. Cum este Sâmbătă e cam greu de găsit, peste tot este plin de lume venită de aseară. Până la urmă reuşesc să găsesc o cameră. Cum deja s-a cam întunecat mă duc să văd puţin împrejurimile să mânc ceva şi mă pun să mă odihnesc. Mâine voi merge la Castelul Bran.

Vizită la Făgăraş

Am ajuns cu prietenii mei în Făgăraş. Mă cauzez la Vlad. Seara ne reântânim şi facem un mic tur al oraşului. Vlad îmi povesteşte câte ceva despre oraş. Aflu astfel cu surpeindere că în perioada interbelică a existat un judeţ cu numele Făgăraş, iar aici a fost reşedinţa de judeţ , iar înainte de Unirea Transilvaniei cu România, Făgăraşul era centrul admninistrativ al comitatului Făgăraş.

Oraşul este traversat de râul Olt şi are astăzi puţin peste 10000 de locuitori. În rest nu prea are multe de oferit. Blocuri comuniste deşi mult mai frumoase parcă decât cele din Bucureşti, poate şi pentru faptul că nu sunt atât de înghesuite. În rest este un oraş liniştit de provincie în care nu se întâmplă nimic, dar care păstrează totuşi parcă ceva din farmecul de odinioară.
Singurul lucru care nu trebuie ratat în acest oraş este Cetatea Făgăraş. Construcţia datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea, fiind construit pe locul unei cetăţi de pământ din secolul al XII-lea. A fost transformată în castel fortificat în secolul al XVI-lea, devenind reşedinţă princiară din secolul al XVII-lea. În prezent, Cetatea Făgăraşului adăposteşte Muzeul "Ţării Făgăraşului", Biblioteca Municipală Făgăraş, precum şi un restaurant-cramă.

Gata cu Bâlea

A venit şi ziua în care trebuie să plecăm. Cu părere de rău ne strângem lucrurile în rucsac şi plecăm stre telecabină. Cele două zile petrecute aici au fost o adevărată deconectare de la aglomerţia urbană. A fost cu adevărat o gură de oxigen care te umple de energie şi nu poţi decât să îţi doreşti să revii. Am făcut în aceaste zile câteva trasee. Foarte bine marcate şi deli nu cunoştea nici unul din nou locurile nu am avut probleme. Poate doar cu vântul, care pe vârful muntelui sufla cu o putere extraordinară. Parcă vroia să ne spună că acel vârf este al lui şi vroia să ne îndepărteze pentru a nu-i ştirbii supremaţia.
Din nou aşteptăm la telecabină, de data acesta însă nu foarte mult. Fiind Vineri lumea începe să vină aici pentru relaxare. Revedem peisajul superb de la înălţimea telecabinei şi inima parcă se strânge de tristeţe că plecăm. Nu vorbeşte nimeni în telecabină, toată lumea soarbe cu jind ultimele imagini pe măsură ce coborâm.
Ajungem şi la maşină. Ne urcăm bagajele şi plecăm spre Făgăraş. Vlad s-a oferit să ma cazeze pentru o noapte. Mâine voi pleca la Bran. Vreau să văd castelul până se mai poate. Având în vedere ultimele scandaluri de când cu retrcedarea foarte contestată, nu se ştie până când va mai fii deschis aşa că profit de ocazie.

Urcarea la Bâlea Lac

Pentru că ieri am făcut drumul pe jos până la Bâlea cascadă şi ne-am întors destul de târziu ne+am hotărât să înnoptăm la Cabană. Din păcate condiţiile nu au fost chiar cele mai bune. Adevărul că nici nu prea era lume la cabană, dar ce m-a durut pe mine mai tare a fost că nu era căldură, deşi afară era destul de frig, către zero grade, noaptea poate şi sub. Am stat cu noii mei prieteni până târziu la restaurantul de jos, depănând amintiri haioase din alte excursii sau peripeţii.
De dimineaţă ne-am trezit pentru a prinde la prima oră telecabina. Cu toate că ne-am greăbit a trebuit să aşteptăm cam o oră pentru a se aduna lumea. Cabina se pare că nu pleacă dacă nu este un număr minim de oameni, şi cum noi nu eram decât 4 a trebuit să mai stăm. Am petrecut timpul stând pe rucsaci in faţa clădirii şi jucând şeptică. Din păcate am pierdut mai tot timpul. Dar asta e. Poate câştig deseară.
În sfârşit ne urcăm în telecabină, privelişte este superbă cum urcăm peste crestele munţilor şi revedem de sus de această dată drumul parcurs ieri până la cascadă. Se vede şi drumul şerpuind printre stânci. Este incredibil că au reuşit să facă un asemenea drum, chiar aş vrea să revin o dată pentru a-l parcurge cu maşina. trebuie să fie interesant. Drumul acum însă este deja închis, văd chiar stânci aduse pe şosea iar în anumite locuri chiar este zăpadă. Se pare că drumul nu va fii curaţat decât la primăvară. Pe măsură ce urcăm prindem şi câţiva stropi de ploaie.
Ajungem însfărşit sus. Ne ducem repede la Cabană pentru cazare. Rămân de-a dreptul impresionat. Sincer eram puţin îngrijorat după condiţiile de la cabana de jos. Aici însă de cum intrii te învăluie o căldură îmbietoare, restaurantul arată superb, camerele oferă condiţii foarte bune.
Ne punem rucsacii în cameră şi plecăm pe munte să mai profităm de cele câteva ore de lumină. Aici a nins deja de ceva vreme iar pe alocuri zăpada chiar a rămas. Ne bucurăm astfel pentru prima dată în acestă iarnă de zăpadă.

Drumul spre Balea

Este ora 10 dimineata, am iesit nerabdator in fata pensiunii unde sunt cazat de cateva zile, in asteptarea noilor mei prieteni de drumetie. Astept cu nerabdare sa plecam la drum. Am auzit multe lucruri frumoase despre Balea, si nu am fost niciodata pana azi acolo.

Dupa cateva minute de asteptare, vad la capatul strazii aparand masina de teren a noilor mei prieteni. Imi urc bagajele in masina si plecam la drum. Din Sibiu iesim destul de greu, masinile circula bara la bara. Cum iesim din oras alte doua blocaje. Unul la semafoarele spre Kaufland iar al doilea la giratoriul de la Promenada. Se pare ca alegerea acestui loc, de altfel comercial foarte bun, pentru dezvoltarea de magazine nu adus decat la ingreunarea traficului, care oricum era greoi la intrarea in Sibiu.

In cele din urma reusim sa parasim si aceasta zona aglomerata si continuam pe un drum foarte bun cu 2 benzi pana la Vestem. Pe drum trecem si pe sub viitoarea centura a Sibiului, un alt proiect din pacate abandonat pentru moment. Probabil ca terminarea lui ar duce la o circulatie normala in Sibiu, intrucat partea cea mai mare a traficului din oras o constituie tranzitul.

De la Vestem continuam spre Fagaras. De aici drumul foarte prost si este in reparatie. Ne oprim foarte des la semafoarele montate pe sectoarele in lucru. Cu siguranta am prins mai mult de 10 semafoare intre Vestem si intersectia spre Balea. O data ce am cotit la dreapta spre Balea continuam pe un drum bunicel, chiar bun comparativ cu cel dinainte. Mai parcurgem cca 30 kilometrii si ajungem la Hotelul Balea Cascada. De aici va trebui sa urcam pana la Balea Lac cu telecabina. Drumul nu este practicabil decat vara, cam pana in jurul datei de 1 octombrie, depinde de vreme. Peisajul din fata noastra este superb, pe crestele muntilor se vad pete de zapada. Vlad se ofera sa mearga pana la telescaun pana ne invartim noi putin in jurul hotelului. In scurt timp se intoarce cu vesti proaste pentru noi. Din cauza ca este un vant foarte puternic telescaunul este oprit pentru moment. Se pare ca sus la Balea Lac este vreme rea.

Pana una alta ne hotaram sa facem o drumetie pana la Balea Cascada. Este un drum frumos prin padure, pe langa un paraias pe alocuri inghetat.

Bâlea cascadă

Frumusetea Cascadei este foarte greu de descris in cuvinte. Mai ales in aceasta perioada, ploioasa cand debitele de apa sunt mai importante cascada isi arata adevarata frumusete. Din pacate drumul de la Cabana pana la Cascada a fost unul destul de urat pentru ca plouase inainte. Am cautat cateva poze si vi le pun si voua aici sa va uitati peste ele.

Maine plec la Bâlea

De dimineaţă am fost din nou in Piaţa Mare. Am auzit că va fii ceva concert acolo. Vremea a început să se răcească. Nu îmi place frigul, vremea este mohorâtă. Astăzi parcă nu am chef de nimic, mă simt obosit, vlăguit. Începe să plouă mărunt. O ploaie plictisitoare, parcă leneşă. Mă refugiez într-un local frecventat de rokeri. Iau o bere.. şi încă una... încet încet localul începe să se umple. La un momendat se apropie de masa me un tip înalt, slab, cu părul lung şi îmbrăcat in piele. Mă întreabă dacă pot să stea la masă. Se aşează. Intru repede în vorbă cu ei. Aflu aşadar că am de a face cu Vlad, Kuki şi Monica. Sunt din Făgăraş. Au venit 2 zile în Sibiu, după care vor să urce la Bâlea Lac. Le povestesc despre călătoria mea şi se oferă de îndată să-i însoţesc pentru câteva zile la munte. Bineînţeles că ideea îmi surâde.

Astăzi în Sibiu

Începe să îmi placă tot mai mult acest oraş. Mă gândesc cu părere de rău că în curand va trebui să plec. Încă nu ştiu unde, dar va venii vremea când va trebuii să părăsesc acest oraş minunat. Cu siguranţă mă voi mai întoarce. Până însă a mă gândii la drum şi la umrătoarea destinaţie, mă bucur de evenimentele din oraş. Astăzi de dimineaţă m-am grăbit să ajung din nou la Palatul Brukenthal, acolo unde pentru 12 lei am putut vizita expoziţia intitulată Pinacoteca baronului Samuel von Brukenthal. În cadrul acesteia am putut vedea obiecte deosebite din colecţia de pictură şi grafică a baronului. A meritat pe deplin.


Acum mă odihnesc, iar deseară la 18 voi merge la Biblioteca Judeteana ASTRA , unde am înţeles că va fii o expoziţie cu vânzare de flori, precum şi audiţii muzicale. Cum nu prea am ce face singur cu florile şi mai ales că sunt cam departe de casă (şi nici nu ştiu când voi revenii) mă duc mai mult pentru muzică. Între timp am aflat şi adresa de web a Bibliotecii Astra. Am să o pun aici pentru a putea şi voi obţine informaţii valoroase despre acest aşezământ de cultură.

Sibiu, Piaţa Mare

Pierdut in metropola

Oraşul mă fascinează, oraşul mă corupe. Sunt surpins să găsesc aici, departe de capitală, un oraş care pulsează până la ore târzii în noapte. Străbat străzile oraşului în căutarea urbanului, a cunoscutului. Totuşi ceea ce îmi este dat să văd diferă cu mult de ceea ce am vazut şi cu ce sunt obişnuit în Bucureşti. Oamenii sunt mai civilizaţi, sunt respectuoşi cu oraşul şi cu ei înşişi. Oamenii de aici îi respectă pe cei din jur şi se respecti pe ei înşişi. Aici nu am găsit răutatea bucureşteană, aici am găsit o adevărată capitală europeană.
Am găsit totuşi şi ceva familiar. Traficul infernal. Din câte înţeleg de la cei cu care am mai vorbit pe aici, oraşul este trversat de un drum important (DN7 parcă) iar dincolo de sibiu întâlnim şi ramificaţia spre Braşov. Oraşul este sufocat de treficul greu. Îmi vine greu să văd cum tirurile străbat cartierele mărginaşe ale oraşului pentru a ocolii centrul istoric. Centrul este sufocat de traficul urban iar mărginimea de cel interurban şi de mărfuri. Cu toate acestea observ o mai bună conduită a participanţilor la trafic. La semafor, şoferii stau liniştiţi şi aşteaptă să le vină rândul. Nu contează că au maşini de teren, de familie sau de oraş. Toţi îşi aşteaptă rândul. Văzând asta mi-aş dori ca şi Bucureştiul să arate aşa.
In Sibiu nu mă pot plictisii, am vizitat expoziţii de pictură, am fost la concerte... oraşul are acum o viaţă culturală deosebită. Chiar aş fi curios să mă întorc la anul să văd cum se mişcă oraşul.

În vizită la Palatul Brukenthal

După ce am răsfoit cartea despre istoria Sibiului, îmi îndrept paşii spre Piaţa Mare a Sibiului. Intrând pe pietonală remarc cu deosebită plăcere înlănţuirea de magazine şi de restaurante înşiruite la baza clădirilor vechi, care însă sunt într-o stare foarte bună. Spaţiul pietonal este placat cu piatră cubică şi reuşeşte să redea un aer vechi dar totodată modern spaţiului.
Ajung în cele din urmă şi în Piaţa Mare, unde mă îndrept grăbit spre Palatul Brukenthal, actualmente Muzeu.
Vă invit şi pe voi să vizitaţi alături de mine câteva din atracţiile muzeului

Breviarul Brukenthal Manuscrisul, scris pe pergament de cea mai bună calitate, are 630 de pagini, dar între paginile 619 şi 630 textul n-a mai fost completat, foile fiind doar liniate şi împodobite cu borduri din elemente florare şi animaliere. Datarea Breviarului a suscitat numeroase discuţii, fiind, în cele din urmă, acceptată varianta - obţinută în urma studiului vestimentaţiei, mobilierului şi ornamenticii - din care lipseşte laleaua, cunoscută în Europa la începutul secolului al XVI-lea - sfârşitului de secol XV, eventual primul deceniu a celui următor.

Pagina muzeului

Oraşe înfrăţite cu Sibiul

Oraşe înfrăţite cu Sibiul

• Bauru,Brazilia din 1995
• Columbia, Statele Unite din 1994
• Klagenfurt, Austria din 1996
• Landshut, Germania din 2002
• Mechelen, Belgia din 1996
• Marburg, Germania din 24 octombrie 2005
• Rennes, Franţa din 1999
• Valencia, Venezuela din 1993
• Wirall, Regatul Unit din 1994

Piţa Mare, primăria şi Muzeul Brukental

Piaţa mică şi podul minciunilor

Despre Sibiu

După ce m-am odihnit puţin iau drumul oraşului pentru prima dată. Cum nu am mai fost niciodată în Sibiu încep prin a mă interesa despre istoria oraşului. Întreb pe ici pe colo câte un bătrân aşezat pentru o clipă pe o bancă şi aflu lucruri interesante. Aflu astfel că Sibiul e traversat de Cibin, un râuleţ nu foarte mare, dar care secţionează oraşul în două. De la acest râu i se trage şi denumirea de Cibinium în limba latină. Aflu astfel că denumirea nemţească a oraşului este Hermannstadt iar in maghiară Nagyszeben. Aflu de asemenea cu surpindere că oraşul este condus de un primar de naţionalitate germană. Mai interesant mi se pare că românii îl laudă cel mai mult. De altfel, oraşul poartă amprenta rigurozităşii specifice germane. Oraşul arată foarte bine după lucrările din ultimii ani. Chiar arată ca o capitală europeană. Ceea ce însă am remarcat este lipsa indicatoarelor de orientare turistică. Cum nu cunosc oraşul, trebuie să întreb la fiecare pas în ce direcţie să o iau, sau ce pot vizita.
Nu pot să nu remarc frumuseţea peisajului ce înconjoară oraşul, Sibiul fiind situat în apropierea
Munţilor Făgăraş, a Munţilor Cindrel şi a Munşilor Lotrului.

În drumul meu prin oraş întâlnesc un chioşc inscipţionat cu sigla capitalei culturale şi mă opresc pentru o clipă. Spre surprinderea mea găsesc suficiente obiecte care să îmi aducă aminte de Capitala Culturală europeană, de la brichete şi magneţi pentru frigider, până la pahare sau cărţi despre sibiu. Mă încumet şi eu să cumpăr o asemenea carte pentru a afla mai multe despre acest oraş minunat.

Mă aşez pe o bancă şi încep să răsfoiesc cartea: "

În vremea romană, zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis / Cibinium, de aici derivând numele râului ce trece prin oraş (Cibin) şi denumirea românească a oraşului.

În zona actualului cartier Guşteriţa a existat o aşezare romană numită Cedonia.

Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi aşezări, probabil slave, imediat dupa mijlocul secolului XII de colonişti saşi din teritoriul Rin-Mosela. Prima menţiune a cetăţii este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul1223, dar există şi menţiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 a fost atacat, cucerit şi parţial distrus de hoardele mongole.

Sibiul istoric dominat de Catedrala Evanghelică, aşa cum se vede din Turnul Sfatului

Primăria, Biserica evanghelică (doar vârful turnului), Biserica catolică

Timbru poştal românesc din 1967

În secolul XIV, Sibiul a devenit un mare centru de comerţ şi timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Oraşul era organizat în bresle, fiind cunoscute un număr maxim de 19 bresle.

În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraş".

Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.

Din 1692 , odată cu creşterea influenţei austriece, Sibiul devine capitala Transilvaniei. Aceasta este o perioadă înfloritoare a oraşului, cea mai importantă construcţie din această perioadă fiind Palatul Brukental.

În secolul XIX se construieşte prima linie de cale ferată, iar în 1897 Sibiul este primul oraş electrificat din România. Tot în această perioadă Sibiul este sediul asociaţiei ASTRA şi un oraş important al comunităţii româneşti.

Ca urmare a celui de-al doilea război mondial şi a perioadei comuniste populaţia săsească s-a diminuat considerabil prin deportări în Siberia şi mai târziu prin emigrarea masivă în Germania."

În sfârşit la Sibiu

După o noapte lungă petrecuta în accelaratul cu regim de personal şi cu o întârziere de doar 15 minute am ajuns în frumosul Sibiu. Drumul cu trenul a fost obositor, aveam impresia că nu mai ajung, mai ales că pe anumite sectoare aş fi putut să o iau liniştit pe jos pe lângă tren de încet ce mergea. Oare când vom avea şi noi treburi de mare viteză, în care să îţi fie mai mare dragul să mergi, unde preţul este pe deplin justificat de serviciile şi curăţenia pe care le găseşti. Oricum... cu astea m-am obişnuit. Am ajuns în Sibiu, aşa că încep să mă gândesc ce să fac mai întâi. Iau un taxi din faţa gării şi îl rog să mă ducă la o pensiune frumuşică. Nu pot să plec din faţa gării fără să observ piaţa proaspăt renovată, cu un imens spaţiu pietonal, curat şi aşa cum îi stă bine unei gări europene. Prima impresie este una plăcută. Aici nu mi-a fost dat să văd aceea aglomeraţie urbană de prost gust şi cu oameni dubioşi cu care mă obişnuisem în gările româneşti.
Parcurgând drumul spre pensiune mă întreţin cu şoferul...îl întreb despre oraş, despre turişti , despre programe. Omul mulţumit şi încântat că îşi poate lăuda oraşul, îmi povesteşte exaltat de avântul economic pe care l-a luat oraşul în ultimii ani. Aflu că au avut mare noroc cu această "Capitală europeană" pentru că şi-au rezolvat multe probleme de infrastructura. Drumuri, canalizare, apă în unele cartiere care duceau lipsă, etc. Chiar şi acum se lucrează încă intens. Chiar îmi spune de piaţa gării, de care în urmă cu câteva clipe mă arătam extaziat, că ar fi terminată doar de câteva luni şi că a fost un haos la începutul anului, când au ajuns primii turişti.
Ajung în sfârşit la pensiune, mă cazez şi mă întind pentru o clipă, pentru a-mi revenii după călătoria din această noapte. Cum încă este destul de devreme mă hotărăsc să dorm puţin pentru a-mi reface forţele şi a porni mai apoi în explorarea capitalei culturale europene: Sibiu.

Prima destinatie: Sibiu - Capitala Culturală Europeană 2007

Mă pregătesc de plecare, ma-am tot gândit azi noapte încotro s-o apuc... apoi mi-a venit ideea: Sibiu! , cred că este cea mai la îndemână destinaţie astăzi.
Pun mâna pe telefon, sun la gară... următorul tren este la 23:50, rapidul 625. Cu el voi pleca în această seară spre Sibiu. Ajung acolo dimineaţă la 5 şi 15 asta dacă nu cumva trenul meu va întârzia. Chiar şi aşa...timp am...de acum sunt turist.
Îmi strâng câteva haine, le îndes în rucsac şi mă pun pe aşteptat...

Bun venit

Salutare!

Deoarece timpul liber imi este aproape inexistent si pentru că îmi place să călătoresc, m-am hotarât să plec într-o călătorie virtuală în speranţa de a descoperii frumuseţile acestei ţări. Aşadar de astăzi voi fi Turistul Virtual, un turist rătăcit în imensitatea internetului, în căutarea a tot ceea ce este frumos, a tot ceea ce este de admirat, contemplat şi a tot ceea ce ne poate aduce linişte în suflet.